Factorii de coagulare

Despre factorii de coagulare şi rolul lor în sistarea sângerării

Hemostaza este procesul biologic de protecţie a organismului împotriva hemoragiei şi a trombozei. Ea presupune un ansamblu complex de procese la care participă într-o ordine cronologică bine definită, factori ce ţin de vase, ţesuturi, celule, precum şi factori umorali sub acţiunea unor fine mecanisme de reglare şi control, al căror scop este în condiţii normale echilibrul hemostatic.

Hemostaza primară

Răspunsul imediat la leziunea vasculară este vasoconstricţia reflexă şi formarea cheagului trombocitar instabil. Prin vasoconstricţia locală se limitează fluxul sanguin către aria lezată. Lezarea endoteliului determină agregarea şi adeziunea trombocitara, aceasta fiind potenţată de către factorul von Willebrand (FvW). Dopul plachetar este insuficient pentru a conferi un control pe termen lung asupra sângerării, necesitând stabilizarea în cursul hemostazei secundare.

Hemostaza secundară

În paralel cu formarea dopului plachetar, leziunea vasculară declanşează începutul unei cascade secvenţiale care prin amplificare va conduce la formarea unui dop stabil de fibrină, care obstruează vasul lezat şi determină hemostază. Cascada coagulării este alimentată de către:

Sistemul intrinsec (toate componenţele sunt derivaţi plasmatici)
Sistemul extrinsec (factorul de declanşare este extra sanguin, tisular)

În condiţiile deficitului de F VIII sau IX, formarea trombului de fibrină eficient este întârziată prin generarea unei cantităţi insuficiente de trombină. în plus, trombina favorizează prin feed-back pozitiv agregarea trombocitara. Aderarea şi agregarea trombocitare la sediul leziunii în cursul hemostazei primare, normală în cazul hemofiliei, determină un efect hemostatic tranzitor. Sângerarea prelungită şi reapariţia tardivă a sângerării, caracteristice hemofiliei, sunt rezultatul formării deficitare a trombinei şi fibrinei; sângerarea apărută într-un spaţiu închis se opreşte la un moment dat prin tamponadă, în timp ce plăgile deschise pot sângera profund timp îndelungat. Medicaţia care deteriorează funcţiile trombocitare (de exemplu aspirina) şi alterează în mod suplimentar hemostază, este total contraindicată la bolnavii cu hemofilie.

Tipul celulelor care ar produce F VIII nu a fost până în prezent cu precizie identificat în totalitate. Observaţiile făcute după transplantul de ficat la câini cu deficit de F VIII, precum şi la pacienţii hemofilici transplantaţi sugerează că ţesutul hepatic şi cel reticuloendotelial hepatic sunt sediile principale ale biosintezei F VIII.

F von Willebrand este o glicoproteină cu greutate moleculară mare cu rol esenţial în faza precoce a hemostazei, dar şi în procesul de coagulare. Are două funcţii majore, cea de carrier (transportor) şi de stabilizare pentru FVIII (efect de protecţie a acestuia de la îndepărtarea sa rapidă din circulaţie) şi cea de activare trombocitara şi endotelială.

În boală von Willebrand, anomalia constă în deficitul cantitativ sau calitativ al FvW, care doar secundar determină diminuarea activităţii coagulante prin tulburarea sintezei, transportului, eliberării sau activării FVIII C

Legătura dintre hemofilie şi boala von Willebrand a rămas pentru multă vreme neelucidată datorită faptului că prima este o boală ereditară X-linkata, iar cea de-a doua se caracterizează printr-un deficit de F VIII transmis autozomal. Ambele afecţiuni răspundeau la administrarea de FVIII, prin normalizarea timpului de coagulare în hemofilie şi prin restaurarea adeziunii şi agregării plachetare, dar şi a coagulării în boală von Willebrand. Astăzi este cunoscut faptul că F VIII şi factorul von Willebrand sunt două proteine separate, ce formează un complex plasmatic şi se află sub control genetic diferit.