Ziua Internațională a Hemofiliei 2019

Asociația Română de Hemofilie și Centrul Medical “Cristian Şerban” din Buziaș au plăcerea de a reedita Ziua Internațională a Hemofiliei prin organizarea unor acțiuni memorabile ce vor avea loc în data de 16 aprilie 2019.

Prima dintre acestea se referă deja la cunoscutul Hemofilia Cros, “Astăzi alergi în locul meu, mâine alergăm împreună”, ajuns la ediția cu numărul trei, bucurându-se de susținerea unui număr mare de participanți. Acesta va desfăşura începând cu ora 15:00, în Parcul Central al orașului Buziaș.

Cea de-a doua manifestare va avea loc în incinta Centrului Medical Cristian Şerban din Buziaş, începând cu ora 18.00 şi se referă la un concert extraordinar de nai susţinut de maestrul Nicolae Voiculet. Este o ocazie cu totul deosebită că limbajul universal al muzicii să răsune în inimile oamenilor care trăiesc speranţa unor zile mai bune

Acest eveniment se dorește a fi o modalitate de conştientizare a importanţei profilaxiei şi a tratamentului la domiciliu pentru fiecare bolnav cu hemofilie din această ţară.

Promovăm necesitatea integrării socio-profesionale şi a unei vieţi independente şi mai bună pentru pacientul hemofilic. Dorim să promovăm ideea de a face sport în aer liber, care de multe ori, pentru adulţi, le este imposibil din cauza articulaţiilor deteriorate. Pentru generaţia tânără există oportunităţi şi speranţă atât timp cât accesul la tratament este garantat.

În acest an, ziua de 17 aprilie este dedicată, de către Federaţia Mondială de Hemofilie, întregii comunităţi globale pe răspândirea mesajului ce ţine de abordarea şi identificarea pacienţilor, a nevoilor şi soluţiilor, ca prim pas către o îngrijire de calitate (Outreach & Identification are “the first step to care”).