„Comunitatea învinge împreună”- de vorbă cu medici specialiști în hemofilie
Marți, 7 Aprilie 2020, Asociația Română de Hemofilie a organizat videoconferința cu tema “Comunitatea învinge împreună, de vorbă cu medici specialiști”.

“Ca urmare a faptului că în acest moment dificil, cu foarte multe informații care circulă pe calea virtuală, ca asociație ce reprezentăm persoanele cu hemofilie și boala vonWillebrand, am înțeles nevoia pacienților, de informații și sfaturi avizate și că doar impreună cu specialiștii putem trece peste această perioadă, indiscutabil, dificilă pentru întreaga noastră societate.
Cu toții încercăm să facem față provocărilor apărute odată cu apariția pandemiei globale și a situației de urgență decretată si în țara noastră”, a declarat Daniel Andrei, președintele Asociației Române de Hemofilie.
Astfel, am avut alături pe această cale a dialogului virtual pe doamnele Prof Univ.Dr. Margit Șerban, Dr. Melen Branză, Dr. Delia Mihailov și Dr. Adina Trăilă.
A fost un prilej de oportunitate ca, de Ziua Mondială a Sănătății, să facilităm un dialog între medici și pacienți.
Discuțiile au avut în prim plan contextul epidemiologic, eventualele provocări privitoare la obținerea tratamentului, a cantității și a perioadei de timp pentru care se acordă și anumite recomandări oferite de specialiști.
– Hemofilia nu reprezeinta o vulnerabilitate în plus sau un factor de risc privitor la imbolnavirea cu covid 19;
– Este extrem de important ca pacienții cu hemofilie să conștientizeze importanța vitală a continuării ritmului de administare;
– De asemenea, să se evite scăderea cantității de tratament iar pacienții să respecte indicațiile terapeutice prescrise;
– Tratamentul se va asigura în orice situație fie că este vorba de una punctuală și anume de urgență, fie că vorbim de o întâlnire cu medicul curant la o dată deja stabilită în calendar pentru ridicarea tratamentulului (se face cu telefonarea prealabilă astfel încât intervenția să poată fi personalizată și sprijinul existent să fie oferit optim);
– Se încurajează contactarea telefonică a centrelor medicale iar pentru diferite situații dificile, fie cele privitoare la transport iar aici trebuie evitată aglomerația din mijloacele de transport în comun, se poate lua legătura cu asociația de pacienți pentru consultări si sprijin;
– Ridicarea tratamentului pentru pacienții incluși pe profilaxie se poate face pentru o perioadă mai mare de timp;
– In cazul existentei măsurii de izolare la domiciliu impusă pentru o persoana cu hemofilie, aparținătorul acestuia poate sa-i ridice tratamentul după contactarea în prealabil a medicului curant;
– Pe de altă parte, pacienții cu hemofilie nu trebuie să fie îngrijorați cu privire la siguranța produselor cu care se tratează, întrucât se respectă toate măsurile și criteriile de siguranță;
– Respectarea tuturor măsurilor de igienizare pentru ca riscul de îmbolnăvire cu coronavirus să fie redus la minim inclusiv respectarea distanțării sociale;
– In caz de posibile simptome, se recomandă contactarea imediată a medicului de familie.